Treceți la conținutul principal

Andrei Terian - date biografice

ANDREI TERIAN s-a născut pe 30 noiembrie 1979. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Este doctor în filologie (cu distincția summa cum laude) al Universității din București. În prezent este profesor universitar la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prorector al aceleași universități, cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. A fost redactor la revistele Cultura și Euphorion. A mai colaborat la revistele Adevărul literar și artistic, Bucureștiul cultural, Cuvîntul, Euresis, România literară, Vatra s.a., precum și la Ziarul de duminică, totalizând sute de studii și articole publicate în periodice și în volume colective. Din 2004 până în 2014 este redactor la săptămânalul "Cultura", secţia Literatură. Dintre criticii generației sale, a obținut cel mai mare număr de voturi la anchetele BEST („Bursa tinerilor scriitori”, organizată de Bucureștiul cultural în 2006) și „Cei mai buni 5 tineri scriitori ai momentului” (Colocviul Tinerilor Scriitori, Cluj-Napoca, 2007). G. Călinescu. A cincea esență reprezintă debutul în volum al autorului.

  • Premiul revistei Observator cultural la categoria Debut pe anul 2009

  • Premiul pentru Debut al revistei România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul pe anul 2009

  • Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2009

Cărți:
  • G. Călinescu. A cincea esență, Editura Cartea Românească (CNCS B), București, 2009, 768 p. ISBN 978-973-23-2853-8
  • Teorii, metode și strategii de lectură în critica și istoriografia literară românească de la T. Maiorescu la E. Lovinescu. O abordare comparativă, Editura Muzeului Național al Literaturii Române (CNCS B), București, 2013, 204 p. ISBN 978‐973‐167‐150‐5
  • Critica de export. Teorii, contexte, ideologii, Editura Muzeul Literaturii Române (CNCS B), București, 2013, 336 p. ISBN 978-973-167-217-5

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adrian Tarau - afacerile, Interpolul si dragostea

Adrian Tarau este unul dintre oamenii aproape anonimi, dar de care fiecare a auzit in tot felul de contexte. Asadar, iata cele mai importante stiri si evenimente disparate intre ele, care au adus numele lui Adrian Tarau pe prima pagina a jurnalelor: 1. Invinuirea de contrabanda cu produse petroliere. El a fost arestat in 2001 de procurorul Alexandru Lele sub acuzatia de complicitate la contrabanda, fiind invinuit ca ar fi trecut in acte 1500 tone de benzina ca fiind kerosen pentru a evita astfel plata taxelor si accizelor. Pentru comiterea faptei s-ar fi folosit de influenta pe care tatal sau, lider PSD, om de afaceri si prefect de Bihor. Eliberat pe cautiune, Tarau a fugit din tara, disparitia sa provocand un mare scandal cu repercursiuni in administratie si politia de frontiera. Ulterior, in 2008, el a obtinut la clasarea dosarului de contrabanda, dupa ce acesta a fost deschis si inchis de mai multe ori la Inalta Curte de casatie. Dupa obtinerea solutiei, Adrian Tarau l-a dat in jude

Stefan Vuza (om de afaceri) - fisa biografica

Nume: VUZA ŞTEFAN Functia: Presedintele Grupului SERVICIILE COMERCIALE ROMANE – www.scrgrup.ro Data Naşterii: 15.09.1969, Iaşi, România Educaţie: 1984- 1988 Liceul Militar - Aviaţie, Craiova; 1988-1991 Şcoala Militară – Ofiţeri Activi, Tancuri, Piteşti; 1990-1994 Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale; licenţiat în Comerţ Exterior, Bucureşti; 1996-2000 Facultatea de Drept; licenţiat în Dreptul Comerţului Internaţional Bucureşti; 2001 Studii post – universitare de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti 2002 Master în Tranzacţii Economice Internaţionale la Academia de Studii Economice, Bucureşti 2003 Master în Psihologie Industrială şi Organizaţională, Universitatea Babeş – Bolyai, Cluj - Napoca; 2007 Doctorat în Relaţii Economice Internaţionale, la Facultatea de Ştiinţe Economice, Cluj – Napoca Experienţă Profesională: august 1993 - august 1995: - SC DURĂU SA, administrator august 1995-1999:- SC EUROHOUSE COM SR

Andrei Siminel (om de afaceri)

Andrei Siminel Cristian Este reprezentantul in Romania al celui mai puternic fond de investitii in online-ul romanesc, Broadhurst, detinut de americanii de la NCH. Siminel controleaza sau a controlat business-uri precum Netbridge (cu agentia de publicitate Boom), Tradevill, Vodanet, Active Soft, Romarta Libra Bank sau iMedia. Intr-una din putinele declaratii publice cu referire la online acordate in presa (intr-un interviu pentru Hotnews.ro), a spus ca "din zecile de mii de site-uri si de idei pe net-ul din Romania vor avea succes 10-20, [...] iar restul vor fi amenintate de faliment". via Dailybusiness, top Oameni de afaceri din online, locul 1 in 2011 pentru Andrei Siminel in ancheta organizata de publicatia citata. Ca investitor, Andrei Siminel este implicat în administrarea unor afaceri din domeniile bancar, comunicații, software, real estate etc. Printre cele mai profitabile activități ale companiilor în care este implicat se numără și administrarea/închirierea de spații

Cele mai bune filme seriale

Film. Top. Prizes. So On

Asta conteaza!

Arta plus Cultura