Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică - d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”.
Timotei CIPARIU (1805-1887)
Teolog, lingvist, istoric, pedagog şi orientalist, Timotei Cipariu s-a născut la 21 februarie 1805 în Pănade. A urmat gimnaziul şi seminarul teologic la Blaj, oraş pe care nu l-a părăsit niciodată. Deşi autodidact, a cunoscut 12 limbi vechi şi moderne.
A desfăşurat o neobosită activitate didactică şi culturală: profesor la Gimnaziul din Blaj (1825-1827), profesor de filosofie (1828), de dogmatică, apoi de studii biblice (1834-1842) la Seminarul teologic, director al Gimnaziului şi inspector al şcolilor din oraş (1854-1875), director al tipografiei diecezane (1833-1866). A fost preot (1827), canonic (din 1842), apoi prepozit capitular al diecezei Blajului.
Personalitate reprezentativă a culturii româneşti, posesor al celei mai bogate biblioteci particulare din Transilvania, preţioasă şi prin rarităţile ei, a fost unul dintre pionierii ziaristicii româneşti din Transilvania, prin periodicele înfiinţate şi conduse de el: Organul Luminării – primul ziar românesc cu litere latine; Învăţătorul Poporului (1848); Arhivu pentru filologie şi istorie – prima revistă românească de filologie, apărută între 1867-1870 şi în 1872. Cipariu a fost un constant colaborator la Foaia pentru minte, inimă şi literatură din Braşov, cu studii, eseuri, versuri şi traduceri.
Membru fondator şi primul vicepreşedinte (1861-1866), apoi preşedinte (1877-1887) al Astrei, membru fondator al Societăţii Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, mai târziu vicepreşedintele ei, membru al societăţii germane de orientalistică, Cipariu a publicat o serie de studii asupra limbii române şi gramaticii, fiind considerat unul dintre întemeietorii filologiei şi lingvisticii româneşti.
Pe tărâm politic, s-a numărat printre militanţii pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind unul din cei zece secretari ai Adunării Naţionale de la Blaj din 1848, membru în delegaţia trimisă la Curtea imperială din Viena spre a prezenta revendicările româneşti, membru în Comitetul Naţional Român din Sibiu, iar în 1863-1864 membru în Dieta Transilvaniei de la Sibiu.
Dintre lucrările sale amintim: Istoria sfântă sau biblică a Testamentului Vechiu şi Nou, Scienţia Sântei Scripture, Compendiu de gramatica limbii române.
Comentarii
Trimiteți un comentariu