Ramona Manescu - Ministru al Transporturilor in Guvernul Ponta

- Numita ministru la Transporturi in August 2013, dupa demiterea lui Relu Fenechiu, acuzat intr-un dosar de coruptie

8449741177_96eaa1f35c_zAnterior numirii ca ministru, Ramona Manescu a fost Europarlamentar PNL


Ramona Mănescu s-a născut la 6 decembrie 1972, la Constanţa.

Este licenţiată în Ştiinţe Juridice, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1999). A urmat studii postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare (2005) şi în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii din cadrul Colegiului Superior de Securitate Naţională (2006), informează Agerpres.

În 2006 a mai absolvit un master în Relaţii internaţionale şi integrare europeană, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, precum şi cursuri postuniversitare de Drept internaţional public, drept comunitar, Relaţii Internaţionale, Studii europene şi euro-atlantice, Diplomaţie la Institutul Diplomatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
În perioada 2000-2005 a lucrat ca avocat la cabinetul individual de Avocatură "Ramona Nicole Mănescu".5248519683_49d87617a9_zÎn 1990 s-a înscris în Partidul Naţional Liberal (PNL).

În perioada 1996-1997 a fost preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal sector 6, iar între 1996-2004 a fost membru al Departamentului de Relaţii Externe a PNL.

În perioada 2001-2002 a fost Ofiţer Internaţional al Tineretului Naţional Liberal (TNL) şi vicepreşedinte al TNL (2002-2005).

Între 2003-2005 a fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale a Tineretului Liberal (IFLRY) şi raportor al Comisiei pentru Afaceri Externe a Delegaţiei Reprezentanţilor Naţionali a PNL.

Între 2002 şi 2004 a fost expert parlamentar, iar în perioada 2005-2007 a fost vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Tineret.

Este europarlamentar al PNL din noiembrie 2007, realeasă în iunie 2009.

În 2008 a fost declarată europarlamentarul anului 2008 la categoria "Educaţie şi cultură" în cadrul galei "The Parliament Magazine Awards".

Contracandidatul Ramonei Manescu, nominalizat tot de PNL, a fost Nini Sapunaru, fostul sef al Vamilor

- See more at: http://stiri.tvr.ro/ramona-manescu-investita-in-functia-de-ministru-al-transporturilor_34176.html#sthash.XUhCeMRf.dpuf



0 comentarii: