Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2023

Ion Luca Caragiale - date biografice

Singurul dramaturg care a “simţit enorm” şi-a “văzut monstruos”, deasupra vremii sale, un destin care ilustrează exemplar cazul scriitorului aflat într-o neîncetată hărţuială cu contemporanii. Pamfletarul tuturor mofturilor româneşti, creatorul schiţei, satiric şi concis, “romanul” lui Caragiale, demagog şi pişicher, “curat murdar”, a devenit nemuritor graţie lui nenea Iancu. video - IL Caragiale - viața și opera

Emil Racovita (1868-1947). Biografie

Emil Racovita s-a nascut la Iasi pe 15 Noiembrie 1868. Si-a petrecut copilaria la Soranesti, jusetul Vaslui in casa parinteasca. A studiat la Iasi sub indrumarea profesorului si scriitorului Ion Creanga si apoi a continuat liceul la "Institutele Unite", unde a invatat principiile stiintifice de baza de la Grigore Cobalcescu, care astiut cum sa-i implanteze pasiunea pentru stiintele naturii. Biolog român. A fost membru si presedinte (intre 1927 si 1929) al Academiei Române si profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947). A participat, impreuna cu Amundsen, la expeditia cu nava "Belgica" (1897-1899), in calitate de naturalist, in Antarctica, unde a adunat un bogat material stiintific botanic si zoologic si a facut cercetari devenite clasice a

Victor Babes (1854-1926). Biografia

Victor Babes a studiat medicina la Budapesta si Viena. A fost asistent, docent si profesor de histopatologie, la Facultatea de Medicina, din Budapesta (1881 - 1887), si profesor de anatomie patologica si bacteriologie, la Facultatea de Medicina, din Bucuresti (1887 - 1926). A efectuat stagii de specializare la München, Heidelberg, Strasbourg, Paris si Berlin. A fondat, in anul 1887, Institutul de Patologie si Bacteriologie din Bucuresti, care-i poarta numele. Tot el a pus bazele publicatiilor: "Analele Institutului de patologie si bacteriologie " (1889), "Romania medicala" (1893) si "Archives des sciences médicales" (1895). Victor Babes a publicat circa1300 de lucrari si articole stiintifice. A fost fondator, in 1

CV Emil Boc

Fost prim-ministru al României. Anterior și ulterior a fost și este primar al Municipiului Cluj-Napoca, orașul cu cea mai importantă dezvoltare urbană în ultimele decenii. DATE BIOGRAFICE Data naşterii: 06.09.1966 Starea civilă: căsătorit EXPERIENŢA PROFESIONALĂ Post actual: Prim-ministru al Guvernului României ( decembrie 2008 - ) Conferenţiar universitar doctor (2000 - ) Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică, Universitatea „Babeş - Bolyai", Cluj - Napoca Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca Avocat - Baroul Cluj, începând din 1996 Post anterior: profesor, Şcoala Normală „Gheorghe Lazăr" Cluj-Napoca (1991 - 1993) preparator, catedra de Istorie contemporană şi ştiinţe politice (1993 - 1994) asistent - Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative (1994-1997) lector universitar dr. - Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative (1997 - 2000) Cursuri predate: Drept constituţional şi instituţii politice (la Facultatea de Dre

Mircea Geoana - Biografia

Adjunctul secretarului general NATO, fost ministru de externe, fost candidat la președinția României și fost președinte al PSD Mircea Dan Geoana s-a nascut in Bucuresti, pe 14 iulie 1958. Tatal sau, Ioan, este cadru militar, in vreme ce mama sa, Elena Iuliana a lucrat ca inginer la ITB. De la parintii sai a invatat cat de importante sunt munca cinstita, disciplina si respectul fata de valorile nationale. Mircea Geoana si-a petrecut copilaria si anii adolescentei in cartierul 1 Mai din Bucuresti si la bunicii din Mischii, judetul Dolj, in timpul vacantelor scolare. In 1972, a intrat la liceul Sf. Sava din Bucuresti, unde a urmat profilul real. In timpul liceului, Mircea Geoana si-a descoperit pasiunea pentru sport, in special pentru baschet si tenis, pe care continua sa le practice si in ziua de astazi. Mircea Geoana a absolvit cursurile Facultatii de Mecanica, iar in 1987 s-a inscris la Facultatea de Drept din Bucuresti. Mircea Geoana si-a completat experienta academica, fiind bursier

Alexandru Todea, tagline

ALEXANDRU TODEA Anul nașterii: 5 iunie 1912, Gornești Data morții: 22 mai 2002, Târgu Mureș Cărți: Luptele mele : un strigăt în pustiu vreme de un pătrar de veac : memorii și cereri pentru obținerea libertății cultului greco-catolic român adică a bisericii române unite cu Roma Premii: Ordinul național „Steaua României” După ani grei de temniţă, devine mitropolitul greco-catolicilor în clandestinitate. Reface astfel „ochiurile” dispersate ale Bisericii sale interzise. Simbol al suferinţei îndurate din pricina credinţei pe care slujit-o, este investit Cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea, recunoaştere supremă după o viaţă de jertfă şi credinţă. Alexandru Todea a fost un episcop român unit și deținut politic. În anul 1984 a fost ales în clandestinitate la conducerea Bisericii Române Unite cu Roma, recunoscut oficial de autoritățile române în mai 1990. În anul 1991 a fost creat cardinal de papa Ioan Paul al II-lea. A studiat la Blaj și Roma. Hirotonit preot la 25 martie 1939, a lucra

Dumitru Staniloaie - date biobibliografice

DUMITRU STĂNILOAE profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist și traducător A transformat aproape de unul singur teologia ortodoxă română, dându-i o orientare total diferită faţă de perioada interbelică. Ctitor al Filocaliilor, traducător de seamă al sfinţilor părinţi. A crezut în „Rugul aprins”, mişcare spirituală care se opunea comuniştilor, şi a pătimit în închisoare pentru credinţa sa. Avertisment:  între 1934 și 1945 a fost redactor șef al publicației bisericești Telegraful Român, căreia i-a imprimat o linie editorială antisemită. Anul nașterii: 29 noiembrie 1903, Județul Brașov Data morții: 5 octombrie 1993, București Părinți: Rebeca Stăniloae, Irimie Stăniloae Locul înhumării: Cimitir Mănăstirea Cernica Locul studiilor: Brașov, Cernăuți, București, Atena, Munchen, Berlin. Paris și Belgrad. A fost profesor de Teologie - mistică, dogmatică - la Sibiu și București. A fost arestat între 1958 și 1963. Atât anterior, cât și ulterior, a colaborat cu regimul comunist, spr

Traian Vuia (1872-1950). Biografia

Realizatorul zborului mecanic, primul om care a reușit sa se desprindă de sol cu un aparat mai greu decât aerul, conceput prin proprie inventivitate, Traian Vuia s-a născut în Timiș, în comuna Surducul Mic, astăzi Traian Vuia. A urmat liceul la Lugoj, continuându-si studiile superioare la Budapesta, oraș în care a frecventat un an de zile Școala Politehnică, secția mecanică, pe care a trebuit s-o întrerupă din lipsa posibilităților materiale, înscriindu-se ulterior la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în 1901, fiind promovat doctor în științe juridice.  Preocupat încă din copilărie de aparatele de zbor, pașii lui Traian Vuia se îndreaptă în anul 1902 spre Paris, unde studiază reviste si monografii de specialitate, consultându-se cu precursori ai aviației - G. Besancon, Santos-Dumont, Ferber, Tatin. Proiectul aeroplanului său a fost conceput la Lugoj și Paris în perioada anilor 1901 - 1903, iar execuția a fost terminată în decembrie 1905. Cu acest aparat, Traian Vuia a realizat

Henri Coanda (1886-1972). Biografie + video și interviu

Nascut la 7 iunie 1886, Bucuresti - decedat 25 noiembrie 1972, Bucuresti. Om de stiinta , inventator si constructor de avioane, pionier al aviatiei cu reactie si al mecanicii fluidelor. Henri Coanda a absolvit liceul "Sf. Sava", din Bucuresti, si Liceul Militar, din Iasi, devenind, in 1905, ofiter de artilerie. In 1909, a absolvit Scoala Superioara de Aeronautica, din Paris. A urmat cursuri de specializare la cateva universitati europenedin Charlottenburg, Liège si Paris. A fost ales membru al Academiei Romane si a primit titlul de Doctor honoris causa, al Institutului Politehnic din Bucuresti. In anii 1905-1906, a conceput machete de rachete si o macheta de avion cu un motor racheta cu combustibil solid. Celebrul inginer Gustave Eiffel (1832 -

Gheorghe Marinescu (1863-1938). Biografie

Neurolog român, fondatorul scolii românesti de neurologie; a fost membru al Academiei Române si al mai multor academii si societati straine. Elev al lui Victor Babes, Gheorghe Marinescu a fost printre primii medici din lume care a aplicat in domeniul neurologiei metode histologice si histopatologice, precum si metoda anatomoclinica in cercetarea stiintifica. A adus contributii originale in domeniile fiziologiei, histologiei si clinicii sistemului nervos (teoria troficitatii reflexe, reflexul palmo-mentonier, chinetoplasma, cromatoliza, neuronofagia). In studiul celulei nervoase, Marinescu a folosit metode bazate pe cele mai recente descoperiri ale fizicii si chimiei din vremea lui. Astfel, prin cercetari la ultramicroscop a aplicat datele teoriei coloidale la st

Marin Preda - video

MARIN PREDA “Cel mai iubit dintre pământeni” a tulburat realismul socialist cu luciditatea sa, a fixat în eternitate o realitate pierdută, aceea a satului românesc tradiţional, pe cale de dispariţie. În „Moromeţii” trăiesc ultimii ţărani autentici, arhaici. Marin Preda a fost unul dintre cei mai importanți romancieri români din perioada postbelică, membru al Partidului Comunist Român. Dincolo de marele său talent, Marin Preda a fost un intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale ideologiei comuniste asupra literaturii. Anul nașterii: 5 august 1922, Siliștea-Gumești Data morții: 16 mai 1980, Palatul Mogoșoaia, Mogoșoaia Marin Preda s-a născut la 5 august 1922, într-o familie de ţărani din Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, părinţii săi fiind Joiţa Preda şi Tudor Călăraşu – „de profesie plugar”. Părinţii săi nu erau căsătoriţi oficial, pentru a-şi putea păstra, fiecare, lotul de pământ primit la sfârşitul războiului. Tatăl său a avut din prima căsătorie trei băieţi: Ilie, Gheo

Emil Cioran (tagline) - video

Unul dintre puţinii români acreditaţi de cultura europeană, a avut şansa şi harul să-şi ridice opera în mijlocul culturii franceze. A demolat solemnităţile intelectuale de până la el. A avut frenezia lucidităţii şi, pentru sinceritatea sa împinsă până la paroxism, a fost catalogat drept cinic. Secretul vieţii şi operei lui Cioran stă în uşurinţa cu care condensează toate gândurile şi trăirile sale în aforisme.

Mihail Kogalniceanu (date biografice)

Orator remarcabil şi spirit luminat a fost organizatorul şi purtătorul de cuvânt al mişcării unioniste. Sfetnicul lui Vodă Cuza a scris programul complet al revoluţiei române de la 1848 şi a făcut din revista “Dacia Literară” un manifest pentru românii din cele trei provincii. A iniţiat şi susţinut reformele şi actele domniei lui Cuza. Mihail Kogãlniceanu (1817–1891) Mare om politic, orator neîntrecut, istoric, scriitor. S-a nãscut la Iasi dar a petrecut mare parte a copilãriei sale la mosia pãrintilor din satul Râpi, din judetul Vaslui, sat care astãzi îi poartã numele. Cariera sa politicã s-a împletit cu cea literarã. A jucat un rol major în Unirea Principatelor, a fost prim-ministru în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, ministru de Externe (1877), ministru plenipotentiar al României la Paris, senator si deputat de Fãlciu. Pe lângã opere istorice a creat si prozã, a fost la un moment dat si director al Teatrului National din Iasi, alãturi de Vasile Alecsandri si Constantin Negruzzi.

George Emil Palade (1912-2008). Biografia

Laureat al Premiului Nobel pentru medicina in 1974 pentru descoperiri in legatura cu structura si organizarea functionala a celulei. S-a nascut la Iasi, Romania si s-a mutat in Statele Unite dupa cel de al doilea razboi mondial. Afiliat al Universitatii si Scolii de Medicina Yalee, New Haven CT, George Palade, un pioneer al biologiei moderne a celulei a adus o insemnata contributie la studiul divizarii celulei si, impreuna cu Philip Siekevitz, in biochimie, in studiul structurii si functionalitatii celulei. George Palade a dezvoltat metode avansate de tehnici centrifugale si a condus studii de microscopie a electronului din care au rezultat descoperirea mai multor structuri celulare. A facut multe studii ale organizarii interne a astfel de structuri celulare ca

Mircea Eliade (1907-1986). Biografie

Mircea Eliade s-a nascut pe data de 9 martie în Bucuresti, România, ca al doilea fiu al capitanului Gheorghe Eliade si al Ioanei Eliade. Initial numele tatalui sau a fost Ieremia, si era originar din Tecuci. Si-a facut debutul literar cu povestirea fantastica "Cum am descoperit piatra filosofului", publicata la varsta de 14 ani in "Ziarul Stiintelor Populare" din Bucuresti, lucrare premiata de comitetul de conducere al ziarului. La varsta de 16 ani, incepe sa publice nuvele si esseuri literare la diferite reviste, iar dela 17 ani ancepe sa scrie articole in care trateaza istoria religiilor si cultura Orientului in cadrul revistei "Vlastarul" (revista liceului "Spiru Haret). Student la filosofie, isi incepe colaborarea la "Revista

Eugene Ionescu/Ionesco (1912-1994). Biografie

Cunoscut ca inventator al “teatrului absurdului”, Ionesco s-a nascut la Slatina, Romania pe data de 26 Noiembrie 1912. Lucrarile lui au subliniat lupta omului cu supravietuirea intr-o societate care a format bariere intre oameni. Militant anti-comunist, a dus din exil o lunga campanie impotriva regimului romanesc autoritar al dictatorului Nicolae Ceausescu, care a interzis operele lui. Multe din piesele sale au devenit celebres: Lectia, Cantareata Cheala, Scaunele, Rinocerii, unele din ele fiind jucate constant inca din 1955. In 1970 Ionesco a fost ales in Panteonul traditiei, Academia Franceza. Moartea sa la 84 de ani a fost anuntata public de Ministrul Culturii din Franta.

Nichita Stanescu (1933-1983). Biografie

Cel care va deveni poet reprezentativ al timpului nostru, rasfatat de public si critici, e primul nascut al Tatianei si al lui Nicolae Stanescu (singur spune ca e nascut "dintr-un taran român venit la oras si dintr-o rusoaica"). Primeste numele celor doi bunici: Nichita si Hristea. Liceul la Ploiesti. Filologia la Bucuresti (1957). Debuteaza la Tribuna . Redactor la Gazeta literara , România libera , Luceafarul . Debut editorial: Sensul iubirii (colectia Luceafarul , 1960). Premii pentru poezie, dintre care cel mai important este Premiul Herder (1975). Viata de boem, mereu ispitit de darurile lumii înconjuratoare, l-a costat scump: se stinge la numai 50 de ani. Lasa un nume legendar si carti importante în literatura postbelica: O viziune a

Adrian Tarau - afacerile, Interpolul si dragostea

Adrian Tarau este unul dintre oamenii aproape anonimi, dar de care fiecare a auzit in tot felul de contexte. Asadar, iata cele mai importante stiri si evenimente disparate intre ele, care au adus numele lui Adrian Tarau pe prima pagina a jurnalelor: 1. Invinuirea de contrabanda cu produse petroliere. El a fost arestat in 2001 de procurorul Alexandru Lele sub acuzatia de complicitate la contrabanda, fiind invinuit ca ar fi trecut in acte 1500 tone de benzina ca fiind kerosen pentru a evita astfel plata taxelor si accizelor. Pentru comiterea faptei s-ar fi folosit de influenta pe care tatal sau, lider PSD, om de afaceri si prefect de Bihor. Eliberat pe cautiune, Tarau a fugit din tara, disparitia sa provocand un mare scandal cu repercursiuni in administratie si politia de frontiera. Ulterior, in 2008, el a obtinut la clasarea dosarului de contrabanda, dupa ce acesta a fost deschis si inchis de mai multe ori la Inalta Curte de casatie. Dupa obtinerea solutiei, Adrian Tarau l-a dat in jude

Nicolaie Titulescu (1882-1941). Biografie

Om politic si eminent diplomat român. Dupa studii stralucite la Paris, a fost profesor de drept civil la universitatile din Iasi si din Bucuresti. A fost membru al Academiei Române, doctor honoris causa al Universitatilor din Atena si Bratislava, presedinte al Academiei diplomatice internationale. A fost ministru de finante (1917- si 1920-1921), delegat la Conferinta de pace de la Paris (1920), ministru plenipotentiar la Londra (1922-1927), ministru de externe (1927-1928 si 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga natiunilor (al carei presedinte a fost ales in 1930 si in 1931, singurul care a detinut aceasta functie de doua ori), remarcandu-se printr-un stralucit talent oratoric, servit de o documentatie vasta si o riguroasa argumentatie. Ga

Lucia Morariu - Biografie

Fost secretar de stat la Turism, in guvernul Tariceanu, Lucia Morariu este unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai agentiilor de turism din Romania, fiind in prezent presedintele agentiei Eximtur si reprezentantul ANAT - Asociatia Agentiilor de turism din Romania. Agentia pe care o conduce are o cifra de afaceri de zeci de milioane de euro, aproape jumatate din aceasta fiind reprezentata de ticketing. 15% din vanzarile firmei se fac prin internet. Lucia Nora Morariu fost secretar de Stat Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale Director General EXIMTUR Site web: luciamorariu.ro In alegerile parlamentare din 2008 a candidat pe listele PNL in colegiul 2 din orasul de resedinta, Cluj-Napoca. A fost invinsa de candidatul PDL Serban Radulescu. Date biografice: Lucia Nora Morariu este nascuta in 1964 si are doi copii. A absolvit Facultatea de Comert (sectia Turism) de la ASE in 1987. In 1990 a devenit agent de turism, dupa un s

Dr. Alex Marmureanu

Alexandru Mărmureanu este cunoscut în California drept un reputat specialist în chirurgie toracică, şef de secţie şi profesor universitar. A venit în Statele Unite ale Americii acum 20 de ani. S-a născut în 1962 şi a crescut la Băile Govora, unde părinţii lui erau doctori, a terminat medicina la Craiova iar rezidenţiatul la Târgu Mureş. În România a fost şi salvamontist şi monitor de ski. În America a câştigat concursuri de raliuri, e unul dintre cei mai buni jucători de tenis din Los Angeles şi un împătimit al curselor de maşini. La spital colegii ii spun DR. Hollywood. Copiii lui, Nicholas, 16 ani şi Alexandra, 14 ani, vor să devină la rândul lor medici. Crede că are două vieţi: una în SUA şi alta în România. Educaţia şi şcoala de medicină din ţară l-au ajutat foarte mult dar acum se consideră sută la sută american. via Romportal: Dr. Hollywood

Elena Farago (scriitor)

Elena Farago (1878–1954) scriitoare nãscutã la Bârlad. Creatia sa este dominatã de sentimente umaniste, de compasiune pentru suferintele altora. Dintre volumele sale, mentionãm: „Soapte din umbrã“, „Din taina vechilor rãspântii“, „Soaptele amurgului“. A scris un numãr apreciabil de cãrti pentru copii.

Cele mai bune filme seriale

Film. Top. Prizes. So On

Asta conteaza!

Arta plus Cultura