Geta Brătescu - artist plastic

 Geta Brătescu a fost unul dintre cei mai importanți artiști plastici din generația activă în comunism. Opera ei, dezideologizată și aderentă la stiluri, tehnici și filosofii artistice moderne, conectată la mișcările artistice internaționale din secolul 20, i-a deschis porțile în marile muzee și galerii de artă contemporană din lume. Deși a locuit tot timpul în țară, opera ei este mai cunoscută în străinătate decât în România.

Opere de Geta Bratescu sunt disponibile la Ivan Gallery, o galerie de artă cu sedii în România și Statele Unite. Prezentarea artistei făcută de galeria Ivan este:

Geta Brătescu (n. 1926, Ploiești - d. 2018, București) a fost o personalitate centrală a artei contemporane românești începând cu anii ‘60. Artistă cu o carieră îndelungată și prolifică, Geta Brătescu a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video și performance. A studiat simultan la Facultatea de Litere și Filosofie și la Școala de Belle Arte din București și a lucrat ca director artistic pentru revista „Secolul 20”, denumită în prezent „Secolul 21”. Geta Brătescu a participat în cele mai importante expoziții internaționale de artă contemporană, precum Documenta 14, Atena și Kassel (2017), La Biennale di Venezia (2013); La Triennale, Paris, Palais de Tokyo (2012); a 12-a ediție a Bienalei de la Istanbul (2011) etc. În 2017 Geta Brătescu a reprezentat România în cadrul Bienalei de la Veneția cu proiectul „Apariții” - prima expoziție personală a unei artiste femei în Pavilionul României. Cea mai recentă retrospectivă a sa a fost prezentată în 2020 la Kunstmuseum St. Gallen în Elveția, călătorind într-o variantă diferită la Kunstforeningen GL Strand, Copenhaga, în 2021.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CV - Ioan Oleleu - PSD Cluj

Andrei Siminel (om de afaceri)

Anghel Saligny (inginer - date biografice)

Radu Enache, patronul hotelurilor Continental

Marin Sorescu - video și date biografice

Tudor Arghezi (poet)

Ana Blandiana - scurtă biografie și fragmente din operă

Corina Martin (om de afaceri)

CV Cătălin Predoiu - ministru de interne și fost ministru de justiție

Ion Vianu (1934-2024)