Treceți la conținutul principal

Remember: Sorin Oprescu, candidat la Președinție în 2009

Oficial, Sorin Oprescu a fost candidat independent. Neoficial, a fost „iepure” pentru campania candidatului PSD, Mircea Geoană. La momentul candidaturii, Sorin Oprescu era primarul Bucureștiului, funcție pe care o obținuse tot printr-o candidatură independentă, dar susținut asiduu de PSD. În alegerile prezidențiale din 2009, Sorin Oprescu a obținut a cincea poziție după numărul de voturi. În turul 2 au intrat Traian Băsescu și Mircea Geoană, iar Băsescu a obținut al doilea mandat. Ulterior, Sorin Oprescu a fost condamnat pentru luare de mită în perioada cât a fost Primar al Bucureștiului.

Date biografice

Data si locul nasterii: 7 noiembrie 1951, Bucuresti
Starea civila: divortat, un copil

Studii:

Facultatea de Medicina Generala
Activitate profesionala:
Profesor Universitar Doctor - Universitatea de Medicina si Farmacie
"Carol Davila"
Medic – Spitalul Clinic Universitar Bucuresti
Presedinte – Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti
Director – Spitalul Clinic Universitar Bucuresti
Director – Spitalul Universitar de Urgenta „Elias” Bucuresti

Activitate politica:
2004 – 2008 – Senator de Bucuresti, ales pe listele PSD
2000 – 2004 - Senator de Bucuresti, ales pe listele PSD
1995 – 2008 - Membru PSD ( a demisionat pe 21 aprilie 2008)

2008 – 2015 – Primar general Bucureşti
ulterior a fost arestat pentru corupție și, după eliberare, pe durata procesului, a fugit din țară, în Grecia.
În 2022 instanța de judecată a decis în cazul său o condamnare de 10 ani de închisoare.

Programul cu care Oprescu a candidat la Președinție



Viziunea anti-criza a candidatului Sorin Oprescu este un fel de mixaj intre idei social-democrate si liberale. Cea mai originala idee a sa este cea referitoare la aministia fiscala, care a fost preluata din mers si de contracandidatul sau Mircea Geoana. In privinta dilemei: cota unica- impozit progresiv, Oprescu se dovedeste prudent, evitand sa se pronunte in vreun fel. Isi insuseste in schimb, “teza” guvernului de tehnocrati, dar doar asa de proba, pentru patru luni. Printre propunerile lui Oprescu se regaseste si celebrul motto liberal din perioada interbelica – Prin noi insine! …Oprescu reformuleaza: Sa ne descurcam singuri



 Reducerea TVA la alimentele de baza

“Asta rezolva subzistenta poporului roman, si nu este nici o exagerare. Asta usureaza putin, foarte putin e adevarat, nu numai dorinta ci si putinta de a trai.”

 Amnistie fiscala pentru un an de zile pentru restantierii la banci

“Am vorbit si de partea de amnistie fiscala pentru un an de zile a celor care nu pot sa-si mai plateasca creditele pentru ca nu mai au loc de munca. Si care acum sunt intr-o perioada de disolutie familiala, in momentul cand li se iau casele sau masinile de spalat din gospodarie, sau stiu si eu ce alte obiecte luate pe credit.”

 Participare sociala a firmelor

“Cei care au venituri de peste 500 de mii de euro sa participe in mod direct la actul de protectie pentru pensionari si pentru copii.”

 Indecizie -Impozitul progresiv sau cota unica?

“Intr-o varianta pe care as sustine-o acum, cu cat veniturile sunt mai mari, aceasta impozitare este progresiva, mergand pana undeva la 40%, iar intr-o varianta din aceasta regresiva, pentru cei care nu pot sa produca, nu au de unde sa-si plateasca acest impozit. Dar majoritatea celor cu care am vorbit, profesionisti, pe care i-am consultat, mi-au garantat moral ca impozitul de 16% reprezinta o stabilitate a mediului economic, si ca bine ar fi daca am pastra acest lucru. (...)De aceea, nici nu m-ati vazut facand niste afirmatii definitive in acest domeniu, care reprezinta pentru mine un domeniu mai putin cunoscut decat domeniul meu de activitate.” 

  Sa ne descurcam singuri

“In momentul de fata trebuie sa ne gandim cum iesim singuri din criza, ca nu vin sa ne ajute, nici americanii, au asteptat bunicii nostri 50 de ani, tot noi singuri iesim din aceasta criza. De aia am vorbit de faptul ca in ultimele saptamani, cand ar fi trebuit sa existe ratiune si nu conflict, presedintele continua a se ambitiona si a tine partidul pe care-l reprezinta si pe care-l conduce la putere, cu toate riscurile de a nu avea parteneri atunci cand FMI vine si discuta despre o serie intreaga de negocieri facute anterior.”

 Guvernul de patru luni: Prim-ministru independent, ministrii tehnocrati

“Patru luni de zile, programul pe patru luni de zile cu ceea ce v-am spus pana acum. Patru luni de zile pot fi determinante de acum inainte pentru inceputul iesirii din criza cu masurile discutate inainte. Patru luni de zile de prim-ministru independent, cu tehnocratii in subordine, care sa poata lua aceste masuri pe care le-am discutat inainte.”

 Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6360211-audio-sorin-oprescu-sper-apara-primii-stalpi-autostrazii-suspendate-inceputul-lui-2010-studiul-fezabilitate-costat-170-000-euro-iar-chinezii-sunt-dispusi-dea-850-milioane-euro.htm?cfnl=


AUTOBIOGRAFIE


Autobiografie

Sunt bucureştean. M-am născut, am crescut, trăiesc în Bucureşti. Am peste jumătate de veac în spaţiul Bucureştilor. Timpul, ca şi spaţiul nu sunt concepte atât de bine definite încât să mă îngrijoreze.

Eu timp am. Am timp să fac cinci-şase meserii deodată. Ce mă supără e că n-am destul spaţiu să mă desfăşor la câte lucrări şi reparaţii face Videanu în Bucureşti.

Sunt tata. Am un băiat şi sunt foarte mândru de el dar îmi pare rău că am fost un tată doctor.

Sunt bunic. Am o nepoţică şi pentru ea aş vrea acum să-mi dau doctoratul in meseria de bunic.

Sunt doctor. Doctorul Oprescu. Mi-am dorit sã ajung chirurg, în clasa a IX-a, dupã ce am citit "Viata de chirurg" si sã ajung un chirurg bun. Am ajuns în vârf. Am muncit mult, deci in privinta asta sunt linistit. Spitalul Universitar este cea mai mare realizare a mea. Dupã acesta vine cu sigurantã Eliasul. Am fãcut TOT ce am putut ca aceste spitale sã fie ceea ce sunt. Am luptat, am strigat, am negociat, mi-am înghitit cuvintele, am convins. Mi-a plãcut atât de mult sã determin diversi cetãteni cu bani cã pot construi si adiminstra un spital si un ambulatoriu performante încât as fi putut practica cu succes meseria de negociator. Noroc cã nu mi-a dat Dumnezeu atât de mult noroc, fiindcã altminteri n-as mai fi muncit s-ajung unde sunt azi..

Sunt om. Sunt un om ca şi voi. Cineva m-a întrebat dacă am curaj? Sincer, nu mă consider curajos. Sunt îndeajuns de timid că să dau primul cu pumnul. Dacă m-aş afla la butoanele de comandă ale administraţiei din România, aş da stop la jaf, la tot ce s-a întâmplat până acum, eject la băieţii care sunt acum la comandă şi fast forward la toţi banii pe care antihaiducii din sistemul ticăloşit de azi îi iau de la săraci şi-i dau la bogaţi.

Sunt independent politic. Dar sunt dependent de voturile voastre. Partea de politică am început să o gândesc după 40 de ani. Nu am fost niciodată tentat să renunţ la politică, dar câteodată mi se face şi mie acru în gură când văd instabilitatea oamenilor. Am asistat la vicierea unor prietenii, la desfacerea unor prietenii de ani şi ani, tocmai pentru că politica este locul unde caracterul întotdeauna îşi spune cuvântul.

Mi-am dat demisia din partid cu credinţa ca gestul meu va fi interpretat cu simpatie si corectitudine de catre bucuresteni . Nu am avut sansa sa va vorbesc mult despre motivatia acestui gest; nu a fost un gest usor; sunt si eu om si am sentimente fata de oamenii si comunitatile in care am trait .

Am plecat din acest partid pentru ca un grup de oameni - nu multi, au incercat sa confiste si sa foloseasca in interes personal imaginea acestui partid . Tot ei au incercat sa ma momeasca si sa imi promita tot felul de functii pentru ca sa ma faca partas la aceste jocuri pe care ei le desfasurau si le desfasoara cu alti lideri din alte partide politice .

Este adevarat ca sunt un exponent tot al clasei politice ticalosite , dar intr-o zi am luat o decizie ; am spus STOP , asa cum si voi cetatenii ati spus STOP . Ceva trebuie schimbat ; eu sunt astazi judecat de unii comentatori si formatori de opinie in mass media ca am avut acest curaj . Le spun si lor si cetatenilor Bucurestiului ca asta a fost optiunea mea ; asa cred eu ca trebuie schimbat ceva .

Daca cetatenii doresc schimbarea clasei politice , eu nu am facut decat sa respect dorinta lor .

Sursa: http://www.sorinoprescu.ro/sorin-oprescu.html


CV-uri:

Nume si prenume: OPRESCU SORIN
Data nasterii: 7 noiembrie 1951
Locul nasterii: Bucuresti
Stare civila: divortat, un fiu

Studii:
1976, absolvent al Facultatii de Medicina Generala, Bucuresti

Cariera:
prezent: senator PSD si profesor la Medicina
2001-2005: directorul Spitalului Elias
2000: viceprimar al Capitalei
1999: presedintele Colegiului Medicilor Bucuresti
1996-2000: consilier la Primaria Capitalei
1994-2006: director al Spitalului Universitar de Urgenta
1992-1993: consilier al ministrului Sanatatii Iulian Mincu
1985-prezent: chirurg la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.
1979-1984: chirurg stagiar la Spitalul Clinic Brancovenesc Bucuresti
1978-1979: medic la Departamentul Aviatiei Civile, Aeroportul "M. Kogalniceanu" Constanta, prin repartitie guvernamentala

Sursa: Romania libera http://www.romanialibera.ro/a126560/sorin-oprescu.html

MIRCEA SORIN OPRESCU

Data nasterii: 18 Aug 1978

Email: msoprescu@yahoo.com

EDUCATIE

Oct 2004 Cursant al programului de Master in Managementul Sanatatii Publice si al

Serviciilor de Sanatate din cadrul UMF “Carol Davila”, Bucuresti

Jan 2004 Doctorand - Catedra de Sanatate Publica si Management Sanitar din cadrul

UMF “Carol Davila”, Bucuresti

1997-2003 Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti

2004 Diploma Profesionala in Management, The Open University, U.K.

2003 Certificat Curs “Managementul dezvoltarii si schimbarii”, The Open University,

2003 Certificat Curs “Managementul resurselor pentru piata”, The Open University,

Jul 2003 Cetificat Profesional in Management, The Open University, U.K.

2002-2003 Certificat Curs “Management financiar”, The Open University, U.K.

2002 Certificat Curs “Managementul relatiilor cu clientii ”, The Open University, U.K.

2002 Certificat Curs “Management competitiv”, The Open University, U.K.

1993-1997 Colegiul National I.L. Caragiale, Bucuresti

ACTIVITATE PROFESIONALA

Feb 2005 Preparator Universitar la Catedra de Sanatate Publica si Management Sanitar din cadrul

UMF “Carol Davila”, Bucuresti

ARTICOLE PUBLICATE

1999 “A demonstration of arterial irrigation sources of uterus using the method of

vascular plastic replicas “ – D.Popescu, Gabriela Popescu, A.T. Ispas, stud. J. Ratsiu, stud. M. Oprescu – publicat

in Italian Journal of Anatomy and Embriology vol.104; Supplement n. 1/ bis - 1999

PARTICIPARI LA CONGRESE

2001 Al XXVI – lea Congres International al Societatii de Chirurgie Latino-Mediteraneeana , 31

mai – 2 iun 2001, Barcelona

LIMBI STRAINE

Engleza – fluent

Franceza – mediu

Sursa: http://www.univermed-cdgm.ro/cv/1536.pdf

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adrian Tarau - afacerile, Interpolul si dragostea

Adrian Tarau este unul dintre oamenii aproape anonimi, dar de care fiecare a auzit in tot felul de contexte. Asadar, iata cele mai importante stiri si evenimente disparate intre ele, care au adus numele lui Adrian Tarau pe prima pagina a jurnalelor: 1. Invinuirea de contrabanda cu produse petroliere. El a fost arestat in 2001 de procurorul Alexandru Lele sub acuzatia de complicitate la contrabanda, fiind invinuit ca ar fi trecut in acte 1500 tone de benzina ca fiind kerosen pentru a evita astfel plata taxelor si accizelor. Pentru comiterea faptei s-ar fi folosit de influenta pe care tatal sau, lider PSD, om de afaceri si prefect de Bihor. Eliberat pe cautiune, Tarau a fugit din tara, disparitia sa provocand un mare scandal cu repercursiuni in administratie si politia de frontiera. Ulterior, in 2008, el a obtinut la clasarea dosarului de contrabanda, dupa ce acesta a fost deschis si inchis de mai multe ori la Inalta Curte de casatie. Dupa obtinerea solutiei, Adrian Tarau l-a dat in jude

Stefan Vuza (om de afaceri) - fisa biografica

Nume: VUZA ŞTEFAN Functia: Presedintele Grupului SERVICIILE COMERCIALE ROMANE – www.scrgrup.ro Data Naşterii: 15.09.1969, Iaşi, România Educaţie: 1984- 1988 Liceul Militar - Aviaţie, Craiova; 1988-1991 Şcoala Militară – Ofiţeri Activi, Tancuri, Piteşti; 1990-1994 Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale; licenţiat în Comerţ Exterior, Bucureşti; 1996-2000 Facultatea de Drept; licenţiat în Dreptul Comerţului Internaţional Bucureşti; 2001 Studii post – universitare de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti 2002 Master în Tranzacţii Economice Internaţionale la Academia de Studii Economice, Bucureşti 2003 Master în Psihologie Industrială şi Organizaţională, Universitatea Babeş – Bolyai, Cluj - Napoca; 2007 Doctorat în Relaţii Economice Internaţionale, la Facultatea de Ştiinţe Economice, Cluj – Napoca Experienţă Profesională: august 1993 - august 1995: - SC DURĂU SA, administrator august 1995-1999:- SC EUROHOUSE COM SR

Andrei Siminel (om de afaceri)

Andrei Siminel Cristian Este reprezentantul in Romania al celui mai puternic fond de investitii in online-ul romanesc, Broadhurst, detinut de americanii de la NCH. Siminel controleaza sau a controlat business-uri precum Netbridge (cu agentia de publicitate Boom), Tradevill, Vodanet, Active Soft, Romarta Libra Bank sau iMedia. Intr-una din putinele declaratii publice cu referire la online acordate in presa (intr-un interviu pentru Hotnews.ro), a spus ca "din zecile de mii de site-uri si de idei pe net-ul din Romania vor avea succes 10-20, [...] iar restul vor fi amenintate de faliment". via Dailybusiness, top Oameni de afaceri din online, locul 1 in 2011 pentru Andrei Siminel in ancheta organizata de publicatia citata. Ca investitor, Andrei Siminel este implicat în administrarea unor afaceri din domeniile bancar, comunicații, software, real estate etc. Printre cele mai profitabile activități ale companiilor în care este implicat se numără și administrarea/închirierea de spații

Cele mai bune filme seriale

Film. Top. Prizes. So On

Asta conteaza!

Arta plus Cultura