Mircea Cărtărescu - scurtă biografie
Autor din selecția CEI MAI IMPORTANȚI SCRIITORI ROMÂNI
Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956, București, România) este poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist român. Este unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi.
A debutat ca poet, la Cenaclul de Luni (și în România literară) în 1978. Cenaclul de Luni a fost o importantă mișcare pentru regenerarea literaturii române într-o epocă încă marcată de ideologia comunistă. Cenaclul era coordonat de profesorul Nicolae Manolescu.
Ulterior, Mircea Cărtărescu s-a lansat și ca prozator, cu texte citite în Cenaclul de proză "Junimea", condus de Ovid S. Crohmălniceanu.
După 1990 a devenit figura cea mai importantă a literaturii române contemporane. Primul mare succes de public a fost cu volumul De ce iubim femeile, care conținea biografeme inițial apărute într-o revistă de life-style.
Este absolvent de Litere și, ulterior, a avut o importantă carieră de profesor universitar la aceeași facultate a Universității din București.
Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN România.
Este căsătorit cu Ioana Nicolaie
Este tatăl lui Gabriel Cărtărescu
VIDEO: INTERVIURI CU MIRCEA CĂRTĂRESCU
Volume publicate
- Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980;
- Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982;
- Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984;
- Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993;
- Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998;
- Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011;
- Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză;
- Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994;
- Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998;
- Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999;
- Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001;
- Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002;
- Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002;
- Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003;
- Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003;
- Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003;
- Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003;
- De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004;
- Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005;
- Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005;
- Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007;
- Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009;
- Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010;
- Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010;
- Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011;
- Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012;
- Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014;
- Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015;
- Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015;
- Peisaj după isterie, Humanitas, 2017;
- Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017;
- Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018;
- Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019;
- Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020;
- Nu striga niciodată ajutor, Humanitas, Bucureşti, 2020;
- Theodoros, roman, Humanitas, Bucureşti, 2022
Premii literare
Printre premiile sale se numără
- Premiul Internațional pentru Literatură de la Vileniča,
- Premiul „Spycher – Literaturpreis Leuk”,
- Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad,
- Premiul „Tormenta en un vaso”,
- Premiul „Euskadi de Plata”,
- Premiul Cărții pentru înțelegere europeană al orașului Leipzig,
- Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană,
- Premiul „Leteo” și Premiul „Formentor de las Letras”.
- Este unul dintre numele frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România.
- Premiul internațional The International Dublin Literary Award (2024) pentru romanul Solenoid, apărut în ediții internaționale
Mai departe (linkuri):
Mircea Cărtărescu - Wikipedia. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu.
Scriitorul Mircea Cărtărescu, profesor emerit al Universității din .... https://unibuc.ro/scriitorul-mircea-cartarescu-profesor-emerit-al-universitatii-din-bucuresti-castigator-al-premiului-literar-international-mondello-din-italia-acordat-in-trecut-lui-milan-kundera/.
Mircea Cărtărescu - Wikiwand. https://www.wikiwand.com/ro/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu.
en.wikipedia.org. https://en.wikipedia.org/wiki/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu