Gigi Becali
George Becali s-a remarcat prin calitatea sa de acţionar majoritar al Clubului de Fotbal Steaua Bucureşti. A construit biserici, a donat câteva milioane de euro către bisericile ortodoxe româneşti de la Muntele Athos, a construit case pentru sinistraţi în urma inundaţiilor şi a plătit facturile la Electrica pentru un întreg cartier din Bucureşti.
A fost investigat şi cercetat aproape fără întrerupere în cauze dintre cele mai diverse. A început prin a merge la PNA pentru audieri privind afacerile sale imobiliare cu Ministerul Apărării şi a sfârşit prin a fi arestat pentru sechestrarea unor persoane în portbagajul maşinii sale. A mai fost cercetat atât pentru fals în declaraţia de avere depusă la Biroul Electoral cu ocazia participării la scrutinul pentru europarlamentare, cât şi pentru mituirea fotbaliştilor de la U Cluj.
Date biografice
- S-a născut la 25 iunie 1958 în Comuna Zanga din Braila, într-o familie de origine aromână.
- Este casatorit si are 3 fiice.
- După evenimentele din 1989, s-a lansat în afaceri. Marea parte a averii sale provine din investiţii imobiliare.
- A obţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Clubului de Fotbal Steaua Bucureşti şi calitatea de acţionar majoritar al acestuia.
- În 2000 a candidat pentru Camera Deputaţilor din partea unei asociaţii a italienilor din România, ratând cu puţin intrarea în Parlament . A preluat Partidul Noua Generaţie de la un fost primar al Bucurestiului, a cărui preşedinte este din 10 ianuaie 2004. În anul 2004, a participat la alegerile pentru preşedinţia României, fiind candidatul acestui partid. A obţinut 1,77% din opţiunile de vot. La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007, s-a aflat pe prima poziţie pe lista PNG, dar partidul său s-a aflat la mică distanţă sub pragul electoral. Din aprilie 2009, membru PRM, candidat pentru europarlamentare.
UPDATE:
A fost membru al Parlamentului European între iunie 2009 și decembrie 2012 și membru al Parlamentului României din decembrie 2012 până la condamnarea penală în mai 2013.
În 2014 a fost eliberat. Ulterior nu a reintrat în politică. S-a menținut în atenția publicului prin asumarea rolului de conducător din umbră al clubulului Steua/FCSB
Comentarii
Trimiteți un comentariu