Heyerdahl s-a născut în 1914 în orăşelul Larvik, pe coasta de Sud a Norvegiei. După ce a studiat în amănunţime materiale etnografice şi arheologice din Polinezia, de pe continentul american şi din Asia de Sud-est, Heyerdahl a înaintat o teorie conform căreia populaţia din Polinezia nu provenea din Asia de Sud-est, aşa cum se credea până atunci, ci din America.
Ipoteza lui a fost primită cu răceală, astfel încât Heyerdahl a decis să demonstreze personal că afirmaţiile sale erau întemeiate. Şi-a construit special pentru această călătorie o plută din lemn de balsa, copia fidelă a plutelor indienilor din America de Sud, pe care aceştia le fabricau încă din perioada preistorică. În 1947, Heyerdahl a pornit din Callao, Peru, împreună cu un echipaj format din şase membri, cu destinaţia Insulele Tuamotu din Polinezia, în călătoria astăzi celebră a plutei Kon-Tiki.
Expediţia plină de peripeţii, care a durat trei luni, a fost nu doar un proiect îndrăzneţ, ci şi o mare realizare ştiinţifică. Cartea pe care a scris-o Heyerdahl la întoarcere, „Indienii americani din Pacific”, sprijină teoria sa cu un material bogat, care dă credibilitate afirmaţiilor sale. În carte, Heyerdahl susţine că primii locuitori ai Polineziei au venit din Peru în jurul anului 500 d.Hr. şi că un nou val de coloni a sosit de pe coasta de Nord-vest a Americii de Nord în perioada 1000 – 1300 d.Hr.
Pentru a găsi noi dovezi în sprijinul teoriilor sale, Heyerdahl a condus o expediţie arheologică norvegiană în Insulele Galapagos, în 1953. A şi găsit aceste dovezi, sub forma unor obiecte antice de origine amer-indiană, datând din perioadele incaşă şi pre-incaşă, primele astfel de obiecte găsite vreodată aici.
Trei ani mai târziu, în 1955-1956, Heyerdahl a pornit în fruntea unei expediţii de 25 de persoane către Insula Paştelui, unde a condus săpături intense. Descoperirile de aici au confirmat existenţa a trei epoci culturale distincte, a doua dintre ele aflându-se la originea renumitelor statui din piatră. Săpăturile au scos la iveală şi statui mai vechi, foarte asemănătoare cu unele descoperite în Bolivia. Teoriile lui Heyerdahl privind colonizarea Polineziei şi transferurile culturale care au avut loc în Antichitate în această regiune sunt fascinante dar sunt contestate, uneori cu tărie, în cercurile antropologice.
Heyerdahl s-a întors pe mare în 1969, când a condus prima expediţie Ra, cu un obiectiv foarte asemănător cu cel al lui Kon-Tiki. În barca de trestie Ra, denumită astfel după numele zeului egiptean al soarelui, expediţia a plecat din Safi, în Maroc, cu intenţia de a traversa Atlanticul şi de a dovedi astfel că vasele din papirus din Egiptul Antic ar fi putut traversa Atlanticul.
Cu toate acestea, după o călătorie de 5 000 de kilometri, Ra a început să se dezmembreze, fiindcă nu fusese construită în mod corespunzător. Heyerdahl a fost nevoit să renunţe la expediţie. Expediţia Ra II, organizată un an mai târziu, s-a încheiat cu succes, barca ajungând în Barbados după o călătorie de 6 100 de kilometri care a durat două luni. Ra II a dovedit că o astfel de barcă ar fi putut naviga de-a lungul curentului din Canare şi ar fi putut traversa Atlanticul în perioada preistorică.
În 1977, Heyerdahl a mai făcut o călătorie într-un vas de trestie, dorind, şi de data aceasta, să îşi confirme teoriile privind rutele navigabile din Antichitate. Scopul expediţiei Tigris era să facă lumină asupra traseelor comerciale navigabile şi contactelor culturale din jurul anului 3000 î.Hr. dintre Sumer în Mesopotamia şi o serie de alte centre culturale din Orientul Mijlociu, Africa de Nord-est şi Pakistanul din zilele noastre.
După expediţia Tigris, Heyerdahl s-a implicat în cercetări ale istoriei timpurii a Insulelor Maldive din Oceanul Indian. Mai mult, la Tenerife,în Insulele Canare, a descoperit o piramidă îndreptată înspre soare care ar putea data de pe vremea guanches, poporul băştinaş din Canare. Heyerdahl a condus, de asemenea, săpături importante pe un şantier imens din Tucume, Peru, unde se scoteau la suprafaţă 26 de piramide specifice civilizaţiei din Anzi.
Thor Heyerdahl a murit la 18 aprilie 2002, la vârsta de 87 de ani.
[prezentarea de pe siteul Ambasadei Norvegiei]
Ipoteza lui a fost primită cu răceală, astfel încât Heyerdahl a decis să demonstreze personal că afirmaţiile sale erau întemeiate. Şi-a construit special pentru această călătorie o plută din lemn de balsa, copia fidelă a plutelor indienilor din America de Sud, pe care aceştia le fabricau încă din perioada preistorică. În 1947, Heyerdahl a pornit din Callao, Peru, împreună cu un echipaj format din şase membri, cu destinaţia Insulele Tuamotu din Polinezia, în călătoria astăzi celebră a plutei Kon-Tiki.
Expediţia plină de peripeţii, care a durat trei luni, a fost nu doar un proiect îndrăzneţ, ci şi o mare realizare ştiinţifică. Cartea pe care a scris-o Heyerdahl la întoarcere, „Indienii americani din Pacific”, sprijină teoria sa cu un material bogat, care dă credibilitate afirmaţiilor sale. În carte, Heyerdahl susţine că primii locuitori ai Polineziei au venit din Peru în jurul anului 500 d.Hr. şi că un nou val de coloni a sosit de pe coasta de Nord-vest a Americii de Nord în perioada 1000 – 1300 d.Hr.
Pentru a găsi noi dovezi în sprijinul teoriilor sale, Heyerdahl a condus o expediţie arheologică norvegiană în Insulele Galapagos, în 1953. A şi găsit aceste dovezi, sub forma unor obiecte antice de origine amer-indiană, datând din perioadele incaşă şi pre-incaşă, primele astfel de obiecte găsite vreodată aici.
Trei ani mai târziu, în 1955-1956, Heyerdahl a pornit în fruntea unei expediţii de 25 de persoane către Insula Paştelui, unde a condus săpături intense. Descoperirile de aici au confirmat existenţa a trei epoci culturale distincte, a doua dintre ele aflându-se la originea renumitelor statui din piatră. Săpăturile au scos la iveală şi statui mai vechi, foarte asemănătoare cu unele descoperite în Bolivia. Teoriile lui Heyerdahl privind colonizarea Polineziei şi transferurile culturale care au avut loc în Antichitate în această regiune sunt fascinante dar sunt contestate, uneori cu tărie, în cercurile antropologice.
Heyerdahl s-a întors pe mare în 1969, când a condus prima expediţie Ra, cu un obiectiv foarte asemănător cu cel al lui Kon-Tiki. În barca de trestie Ra, denumită astfel după numele zeului egiptean al soarelui, expediţia a plecat din Safi, în Maroc, cu intenţia de a traversa Atlanticul şi de a dovedi astfel că vasele din papirus din Egiptul Antic ar fi putut traversa Atlanticul.
Cu toate acestea, după o călătorie de 5 000 de kilometri, Ra a început să se dezmembreze, fiindcă nu fusese construită în mod corespunzător. Heyerdahl a fost nevoit să renunţe la expediţie. Expediţia Ra II, organizată un an mai târziu, s-a încheiat cu succes, barca ajungând în Barbados după o călătorie de 6 100 de kilometri care a durat două luni. Ra II a dovedit că o astfel de barcă ar fi putut naviga de-a lungul curentului din Canare şi ar fi putut traversa Atlanticul în perioada preistorică.
În 1977, Heyerdahl a mai făcut o călătorie într-un vas de trestie, dorind, şi de data aceasta, să îşi confirme teoriile privind rutele navigabile din Antichitate. Scopul expediţiei Tigris era să facă lumină asupra traseelor comerciale navigabile şi contactelor culturale din jurul anului 3000 î.Hr. dintre Sumer în Mesopotamia şi o serie de alte centre culturale din Orientul Mijlociu, Africa de Nord-est şi Pakistanul din zilele noastre.
După expediţia Tigris, Heyerdahl s-a implicat în cercetări ale istoriei timpurii a Insulelor Maldive din Oceanul Indian. Mai mult, la Tenerife,în Insulele Canare, a descoperit o piramidă îndreptată înspre soare care ar putea data de pe vremea guanches, poporul băştinaş din Canare. Heyerdahl a condus, de asemenea, săpături importante pe un şantier imens din Tucume, Peru, unde se scoteau la suprafaţă 26 de piramide specifice civilizaţiei din Anzi.
Thor Heyerdahl a murit la 18 aprilie 2002, la vârsta de 87 de ani.
[prezentarea de pe siteul Ambasadei Norvegiei]
Comentarii
Trimiteți un comentariu